Piesa de față este perechea uneia asemănătoare care a rămas însă definitiv înfiptă în zidăria unde au fost descoperite – fațada de nord a fostului Palat al Prepozitului (actualul muzeu). Extragerea ei ar fi afectat integritatea zidului. La fel ca și în cazul altor piese din muzeul nostru, și această piesă a fost transformată în material de zidărie provenit, foarte probabil, dintr-o construcție din interiorul Catedralei romano-catolice din Alba Iulia. Reciclarea resurselor era o practică care, iată, se regăsea încă din perioada medievală, cu aceeași logică, dar cu mult mai puține motive decât cele contemporane.

Multe asemenea componente arhitecturale ale catedralei au dispărut în timp din cauza etapelor de construcție succesive pe care le-a parcurs acest monument iconic al oraşului.

Acest fragment este însă unul care are și o pregnantă componentă estetică. Decorul minuţios şi foarte fin, traforajul delicat şi diferit al fiecărei laturi, toate ne introduc în lumea mult mai rafinată a stilului “gotic rayonnant”. Putem intui faptul că a fost parte a unei construcții interioare înalte, poate acoperişul unui amvon, în formă de baldachin, de unde se țineau predici către credincioșii prezenți la slujbă. Putem însă să ne lăsăm pradă imaginației și să ne închipuim la fel de bine faptul că acest vârf de fială era parte din acoperişul unui altar, tot sub formă de baldachin.

Goticul “rayonnant” în care am putea încadra acest fragment a fost prima oară experimentat la Catedrala din Amiens (Franța) și a atins apogeul la cea din Köln (Germania). Îl recunoști uşor acolo unde catedralele au ferestre în formă de rozetă, multe decorații interioare și exterioare, traforuri abundente în piatră, vitralii imense. Impresia de masivitate a pietrei este anihilată, totul devenind fluid, aproape imaterial.