Dimensiuni: 42 x 30,5 x 9,5
Calcar, începutul sec. al XVI-lea

 Povestea

Dacă am avea în față un puzzle, această piesă și-ar avea locul exact în punctul de unde se ridică un stâlp de piatră care susține un ancadrament de ușă. Am ales piesa pentru acel relief reprezentând un cap de leu văzut din față care ține în gură un inel circular precum cel din fier gros folosit pentru a bate în ușa unui proprietar de casă veche sau de castel.

Piesa seamănă foarte bine cu cea provenită din portalului exterior al capelei Lászai din Catedrala romano-catolică (1512), ridicată de un fost înalt prelat.

Deși piesa a fost reutilizată în structura unui horn construit la începutul secolului al XIX-lea, presupunem că aceasta a făcut parte inițial din ansamblul Palatului Prepozitului, fiind contemporană cu blazonul episcopului Francisc Várday (episcop de Transilvania între anii 1514-1524).

Prezența capului de leu pe baza unui portal nu este numai un motiv decorativ îndrăgit de arta Renaşterii, dar face trimitere și la o veche reprezentare a leilor flancând porți și portaluri cu o semnificație clară – cea de paznici ai punctelor de acces.